29 decembrie

dragă jurnal, Bucurie. Am trăit ca să-ți spun că am simțit bucurie. Sunt mai îndrăgostită ca oricând de sentimentul acesta. Mi-am iubit și urât viața simultan cu o enigmatică bucurie. Mi-a plăcut să fiu nehotărâtă și să risc a mă încrede în bucuria pe care intuiția o producea consecvent.  Uneori ghiceam. Alte dăți, mi-o luam inopinant în barbă. Dar n-am încetat să fiu nehotărâtă. Parcă ceva îmi spune mereu așteaptă, se pregătește și altceva, nu e grabă, nu trebuie să iei nici o decizie acum ! Intuiția spume la gură: alege asta ! alege asta, zic eu, știu eu mai bine, nu simți ce simt și eu ? Aleg cu bucurie, că parcă e 2 la 0 când și intuiția e de partea mea și bang, m-am potolit.  Până data viitoare. Eu mă prind mai greu și parcă de fiecare dată altfel. Sunt nehotărâtă dacă să aleg ca data trecută sau să aleg ceva nou. Nu știu dacă să pun punct conversației noastre acum sau să-ți arăt  câteva versuri.  Nu te-am mai văzut zâmbind. azi ai fost agitată, te-ai zbătut ca nebuna

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ... . . . În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu. Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat